Miniștrii de Finanțe din UE caută un compromis pentru uniunea bancară

Miniștrii de Finanțe din UE caută un compromis pentru uniunea bancară
Publicat: 14/10/2013, 10:35
Actualizat: 20/03/2019, 19:23

Miniștrii din Finanțe europeni se reunesc luni și marți la Luxembourg în căutarea unui compromis pentru uniunea bancară, în condițiile existenței unor numeroase diferențe de opinie și a unui calendar strâns al negocierilor, informează Mediafax, citând AFP.

Întâlnirile de luni, între miniștrii din zona euro, și de marți, cu colegii din celelalte 11 state UE, vor fi consacrate parțial viitoarei autorități unice de decizie în sectorul bancar.

Un acord va permite furnizarea de lichidități băncilor aflate în dificultate fără a pune în pericol tot sistemul și fără contribuția fondurilor publice. Acordul va implica țările din zona euro și alte state comunitare care vor dori să participe.

Este necesar ca un compromis să fie realizat până la sfârșitul acestui an, astfel încât să existe posibilitatea ca textul legislativ să fie adoptat înainte de încheierea mandatului actualului Parlament European, valabil până în martie.

Mai multe obiecții au fost formulate față de o propunere prezentată în luna iulie de Comisia Europeană, venite în special din Germania.

Proiectul prevede crearea unei autorități de decizie „ad hoc”. Dar, potrivit tratatelor actuale, soarta unei bănci trebuie decisă de o instituție europeană. Comisia Europeană a propus ca acest rol să îi revină, în lipsa unui candidat mai bun. Mai multe state, între care Germania, nu susțin această propunere.

În plus, o opinie juridică recent emisă de CE prevede că autoritatea unică de reglementare nu poate deține o putere discreționară privind soarta băncilor.

Mai multe surse europene au spus că aceste probleme pot fi rezolvate fără dificultăți prea mari.

Germania ar putea accepta temporar rolul CE în această privință. Ulterior, prerogativele decizionale ar putea fi acordate Mecanismului European de Stabilitate (MES), așa cum au propus BCE și comisarul pentru Servicii Financiare Michel Barnier.

O problemă mai spionoasă este cea a finanțării. Proiectul prevede crearea unui fond unic, finanțat chiar de sectorul bancar. Germania preferă însă o rețea de fonduri naționale.

Liderii europeni trebuie să stabilească și care bănci vor fi supuse noilor reglementări, toate sau doar cele mai mari. De asemenea, cine va juca rolul de plasă de siguranță, dacă fondul sau fondurile nou create nu vor fi suficiente?

MES pare și de această dată cea mai bună variantă, dar acesta este destinat numai țărilor din zona euro, astfel că va fi complicat ca statele din afara uniunii monetare să participe la mecanism.

Mecanismul European de Stabilitate ar putea totodată să acorde împrumuturi fondurilor naționale sau fondului unic destinate susținerii băncilor.

O sursă apropiată situației a declarat că la reuniunea Eurogroup de luni nu se va discuta despre programele de sprijin ale Irlandei, Portugaliei și Spaniei, care își urmează cursul fără probleme deosebite, și nici despre un eventual nou ajutor destinat Greciei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate preliminare la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, turul al II-lea / Alexandr Stoianoglo conduce,...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu